luni, 1 septembrie 2008

"Skull Corridor"


Ars Mortis... Skull Review
„Fără să te-aştepţi ridică unu’ dalta, mai mult sau mai puţin inspirat, având nevoie de o ocupaţie, aspectul general urmând traseul biologic la braţul unor indivizi emblematici şi bizari ca manual de istorie a esteticii (se pare că simţurile pot fi teoretizate) ;’direcţia e greşită’ – chicoteşte imaginea trecătorului care-şi iuţeşte paşii în contrasens (e o săgeată pe undeva, destinată celor care au ochii deprinşi cu detaliile) părăsit de instinctul de a se debarasa din mers de automatismele sociale şi de culoarea zidurilor sau conştient poate de modul său inoportun de a capta atenţia. Craniul se acomodează cât se poate de firesc cu colţurile de piatră amintind de momentele în care cei dragi găsesc de cuviinţă să moară pentru a completa un tablou perfect. Nu întâmplător mesele rămân goale – nu uita că soarta-ţi atârnă de toanele unor necunoscuţi. Traiul strâns legat de holurile instituţiilor face dintr-un coridor o nouă dimensiune a vieţii când îl visăm drept cafenea.”
Alexandru Ciocan